Jocuri Barbie pentru fericirea fetitelor tale

V-ati dorit vreodata o papusa Barbie? Eu da. De foarte multe ori ma gandeam si visam cum  ar fi sa am o papusa Barbie numai si numai a mea cu care sa ma pot juca toata ziua si mai  important sa ma laud la celelalte fete din cartier.

Acum e mult mai simplu totul, pentru ca desi nu o ai fizic langa tine, exista nenumarate  jocuri barbie prin care iti poti satisface curiozitatea. Te poti juca cu ea, o poti  mangaia si apoi o poti duce la culcare, exact ceea ce ei fi facut cu ea daca pur si  simplu o aveai.

E asa de frumos sa gasesti jocuri barbie si sa incerci sa descoperi tot ce poti face cu  papuselele din  oc, click aici. Fetitele sunt foarte incantate, mai ales de cele in care le poti  schimba cu tinute noi, elegante si sclipitoare care sa le incante ochii. Jocuri Barbie  poti gasi la o simpla cautare pe net si te poti juca si tu impreuna cu fetita ta pentru  ca te vei simti cu siguranta atrasa de grafica speciala a jocurilor. Fetitele voastre vor  creste oricum impacate ca s-au jucat cu tot ceea ce si-au dorit, spre deosebire de noi,  cei mai in varsta, care nu am avut chiar tot.



Tinereţe fără bătrâneţe

Hai ca mai stiti cate una-alta despre Batranul Tom de pe blogul celalalt. Insa acum se cere o poveste mai zdravana cu el. Zic, omu’ asta e cel mai bun sofer din cati am cunoscut. Si nu zic asta pentru ca e Bătrânul Tom, ci pentru ca asa este. E un om calm de felul lui, insa in momentele in care ceva nu i se pare corect sau are vreo problema, aprinde girofarele si intra in “rage”. Adica trateaza totul mult mai hotarat, mai determinat si mult prea sincer.

Moment1: Eram cu Tugurlanul in masina, prin Drumul Taberei. Incercam sa iesim de pe o straduta pe bulevardul principal. Tugurlan astapta sa treaca romanii sa se bage si el in randul lumii. Din dreapta venea un camion rosu, destul de hotarat. Ii zic Tugurlanului: “Ba, nu te baga, naiba, ca vine nebunu’ ala si nu stii ce gluma proasta face. Lasa-l sa treaca.” Zis si facut. Am asteptat rabdatori sa treaca dementul. Cand a ajuns insa in dreptul nostru, am vazut la volan un nene care avea un nas ca al meu. “Hm”, mi-am zis, “ce semana ala cu mine, lol.” Tugurlanul se bagase si el pe bulevard, fericit. “Ma, da’ n-are cum sa fie Bătrânul Tom. Lucreaza el pe un camion rosu, dar ce dracu’, nu se exista sa ne intalnim prin Bucuresti asa aiurea.” Macinat de ganduri, am pus mana pe telefon si l-am sunat. “Pai, ba, baiete, tocmai am trecut pe unde zici tu…”, mi-a zis. “Mda, deci tu erai respectabilul domn care gonea…”

Moment2: Nu, nu vreau sa-mi amintesc de primul moment cu Bătrânul Tom la volan. Dar trebuie. Prin primul moment la volan inteleg momentul in care a luat si el in serios faptul ca eu as avea abilitatea de a conduce o masina. Nu fazele de cand eram in pârgă si ma arunca el la volan ca sa se amuze. Nu. Trecusera ani buni de cand nu ma mai urcasem la volanul ucsâgâului [lol, aveam numarul la masina UXG, lol]. E, cu doua zile inainte sa dau de permis, ma ia omu’ si imi zice: “Haida, mergem sa conduci.” Bine. Am mers pe una din strazile din sat imposibil de populat de Volkswagen-urile politiei. Ma pun la volan, pornesc si nu reusesc sa evit prima groapa. “E, fi si tu mai atent; daca o poti ocoli intrand pe contrasens, intra. N-are rost intri cu masina prin ele.” Simteam picaturi de sudoare ce mi se prelingeau pe frunte. “Frate”, zic, “sa inceapa horroru’”. Pana sa ajung la capatul strazii, Bătrânul Tom simtea nevoia incomensurabila sa manance bordul masinii. Tragea de manerul ala de la usa de parca ar fi avut diaree si n-ar fi avut unde. “N-o mai ambala asa!!!111oneone” Bine, merg mai calm. “Haidii, ba, da-i căleală, ca ajungem maine acasa!” Bine, merg cu 20 km/h… In ora aia [daca o fi fost ora], cred ca a facut destula miscare in masina cat n-a facut George Michael pe scena. Cand am ajuns acasa, mi-a zis: “Asculta la mine, tu n-o sa iei permisul asta, ba, baiete.” Peste doua zile m-am prezentat la examen. Am luat permisul din prima. Mandru, dar totusi intristat, mi-a zis seara acasa: “Saracul ucsâgî…”. Si-a avut dreptate.

Si in ziua de azi ii pun gheata la inima cand ii zic ca iau masina si ma duc pe undeva. “Du-te, ma, iti zic eu sa nu te duci? Esti tanar - încură-te…”

Prestigiu rural

Numele complet. I s-au gasit destule porecle, dar toti il stiu de “Zidaru”. Specimenul de azi e combinatia perfecta dintre Vrancea si Bassy. Nu numai ca e intr-o continua stare de suferinta acuta, dar râgâie a cocalar in fiecare secunda. Pai:

Moment1: Povesteste el mie cum si-a salvat el cu agilitatea lui neegalata familia de la un accident. Cica venea de la mare, conducea tacsu si el statea in dreapta. Zbang, tranc, bla, bla, multe propozitii deloc zgarcite in exagerari pentru a-mi face eu o imagine cat mai exacta asupra fenomenului, bla, bla, ajunge intr-un final la partea “interesanta”. Aceea in care tacsu s-a bagat in depasire, venea un tir din fata, iar el a avut grija sa-i traga lu’ tacsu de volan imediat ce l-a depasit p-ala astfel incat sa intre la loc pe banda lui. O, vai, ce fapta eroica, o, vai, vedetule care esti tu, o, vai, mori. Daca s-ar fi intamplat faza aia, probabil era la fel de maro la chilotei ca Matei. In fine. Seara, trec sa cumpar ceva [ulei, zahar, bujii, scobitori, ciment, monitor LCD etc] de la magazinul lu’ tacsu. Am intrat exact in momentul in care alcoolistii casei [orice magazin cu pretentii de bodega are alcoolicii sai fideli] incepeau sa intre in coma alcoolica. Nu mai era nici un alt magazin deschis. Tacsu Zidarului profita de moment pentru a povesti din nou, pentru a miia oara, dar altor persoane, excursia de la mare. Desigur, ajunge si la momentul in care venea tirul din fata. Cuvintele lui, usor alterate din cauza memoriei dampulea ce-o posed [sa iti amintesti tu exact, jmekere, o fraza de acum doi ani. hai, sa te vad]: “… si prostu’ de fimiu’ a inceput sa urle. S-a bagat la ma-sa in brate - ditamai matahala - si urla ca boul. Normal ca am avut timp destul sa il depasesc pe ala, dar dementul ma si tragea de maini cand se frichinea prin masina.” O, rly? Mai sa fie, eu auzisem alta varianta…

Moment2: Acum fo doo luni si-a luat romanu’ Ford Mondeo. Deh, are tacsu magazin, are bani, are valoare. Zidarul nostru nu se mai da jos din el nici sa-l intepi cu furca. Desigur, nu se mai duce nici la wc fara plimbe putin masina. De cand si-a luat-o, merge in stil “low ride” prin sat, cu geamurile deschise si cu maestrul Guţă orăcăind cum stie el mai bine si mai tare. Desi pare destul de patetic pana acum, ai rabdare. Depaseste limita penibilului, care limita e pe undeva pe unde zicea Picard cand incepea Star Trek. Da, pe la ultima frontiera, p-acolo. Acuma, intr-un sat, fie el si destul de mare, nu prea ai pe cine sa impresionezi. Adica, sa fim seriosi, veverite nu sunt. Daca sunt, sunt luate. La mare, la oras, cu japca etc. Deci lipsa. Raman babele, femeile maritate si alea de clasa a opta. Alea de clasa a opta il au pe Fane al lor, repetent de 5 ori [2 in clasa I], cioban shukar si modern, care le incanta in fiecare pauza cu opincile lui [omg]. Desigur, Fane isi iubeste oile, dar asta intr-un alt episod, lol. In fine. Aparent, Zidaru vrea sa impresioneze baieteii. Ca prea e maro la chilotei. Ca Matei. Hei, hei. Frate, inteleg: ti-ai luat masina noua. Bun, te plimbi cu ea prin sat/oras/draci/laci o saptamana, doua, sa te vada romanu’ si sa te invidieze la fel de mult pe cat il respecti tu pe Vali Vijelie. Dar Zidaru vrea sa fie sigur ca pana si ultma baba din sat stie ca si-a luat masina. Da, aia oarba, surda si beata tot timpul.

Cateodata, privind specimene ca Zidaru, imi dispar din minte raspunsurile la intrebarile legate de evolutie, fie umana, fie rurala.

Nimic

De fapt, doar un reminder. Pai sa-mi aduc dracu’ aminte sa bag si personajele feminine in scena, ddf. Deci, avem curva, avem tarfa, avem eu-am-luat-premiul-I-in-toate-clasele-dar-m-am-maritat-la-15-ani, avem aia-care-face-pe-sfanta, avem chioara, avem pe ma-sa lu’ Vrancea… Avem.

Metodologie exemplară

Adică sfânta. Nici nu ştiu de unde să încep. Hai să o luăm cronologic. Oana Ioana a fost cu mine în clasă, în generală. Cu alte cuvinte, o cunosc dinainte să-i crească ţâţele. Care, între noi fie vorba, n-au crescut cine ştie ce. În misiunea ei de sfântă, Oana era ajutată enorm de meclă. Nu era frumoasă, dar avea o expresie a feţei care te convingea de cum o vedeai că e cea mai nevinovată fată pe care o cunoşti. În misiunea ei de fiinţă umană, Oana nu era ajutată de creier. Cu un amar regret mistuit de nepăsare recunosc că toţi o consideram [şi o considerăm, desigur] “înceată”. Ca să citez un prieten “e proastă de pute pământul sub ea”, ce să mai. Puternic mânată de o ambiţie inexplicabilă, Oana nu înceta să demonstreze tuturor calitatea asta a ei. Care, se pare, era cea mai pregnantă şi care, paradoxal, scotea din orice situaţie în care ar fi putut fi acuzată de ceva rău.

Moment 1

În toiul adolescenţei, serile de vară le petreceam cu gaşca de pe stradă pe la fiecare dintre noi. Ne adunam într-un loc şi nu ne mai mişcam de acolo până dimineaţa. Ca şi ceilalţi “derbedei” din sat, ştiam cu toţii cam pe unde aveau loc alte astfel de adunări. Şi, desigur, la rândul lor, ceilalţi ştiau despre locaţiile noastre. Într-o seară, ne-am strâns la Didi acasă. Dă-i cu un suculete, dă-i cu o bere, hai să ne uităm la un film, etc. etc. Oanei i se pusese pata pe un flăcău din alt cartier. Ăsta a aflat de treaba asta şi venea după noi aproape în fiecare seară, mirosind că e rost să-şi tragă şi el gagică. Oana însă făcea pe inabordabila şi pe necuceribila. Îmi venea să-mi tai venele de fiecare dată când auzeam “Ştii, Ştefan, eu vreau doar să fim prieteni”. După ce pleca ăsta, discuta cu celelalte fete: “Ai văzut, fată? Vaaaaai, nu cred ca mai rezist! Şi ce frumoooos eeeee!”. Îmi era greu să înţeleg de ce era cretină. Timp de o săptămână, omul a tot venit şi a prestat despre vrăjeală cum a ştiut el mai bine. Oana însă nu s-a lăsat. Când băiatul a văzut cum stă treaba, plictisindu-se de atâte figuri, a încetat să mai discute cu ea despre politică şi fizică cuantică şi a trecut mai departe, facând avansuri unei prietene de-a Oanei. Pentru a arăta ea cât e de pricepută, bună prietenă, maestru într-ale cupidonismelor, i-a propus fetei respective: “Vrei să-ţi fac vrăjeala cu Ştefan?”. Normal că fata a acceptat. Nici una, nici alta, zbang! “Ştefan, Mihaelei îi place de tineeee…”. Românu’ s-a dus la Mihaela, a stat puţin de vorbă cu ea şi peste o jumătate de oră erau undeva în umbre, făcând ce făceau ei acolo. Nu sex, dracului, că erau la 2 metri de noi. Se pupau pe obraz. Când cei doi s-au retras, Oana s-a aşezat pe un scaun şi şi-a aruncat o privire lungă şi contemplativă pe fereastră. A stat aşa vreo 5 minute. Faza următoare am regretat-o câţiva ani buni, dezvoltându-mi chiar complexe şi frică de calorifere. M-am dus eu la ea s-o întreb ce are, dacă este ok, astea. Am fost lovit frontal de o avalanşă de fraze de genul “A, Mihaela aia e o curvă! Ce, nu ştia că mie îmi place de Ştefan?” şi “Nu mai am ce discuta cu ea toată viaţa!”. Eşuam grav în a înţelege logica pe care a urmat-o ea în toată aventura asta şi concluziile pe care le-a tras de pe urma ei. S-a certat cu Mihaela zdravăn, dar s-au împăcat după o săptămână sau doua. ce mă amuză pe mine e că Mihaelă e şi acum împreună cu Ştefan.

voi continua altă dată cu asta, că mi-e prea somn